|
Dup? ce am realizat c? „orice om e o vedet?!” (în interviul nostru), ne întreb?m de ce tot mai pu?ini oameni nu cred c? „totul e posibil”, c? po?i s? zbori cu mintea, po?i îmbr??i?a Soarele cu un zâmbet înfinit, po?i spune „Noapte bun?!” stelelor cu ajutorul viselor, po?i schimba totul prin voin??, po?i deveni geniu dac? o acompaniezi (voin?a) cu munc?, po?i ajunge acolo unde vrei să fii...
În Trecut, Pierre Teilhard î?i exprima certitudinea vie?ii sale:
„Într-o bun? zi, dup? ce vom fi luat în st?pânire vânturile, valurile, mareele ?i gravitatea, vom pune la lucru energiile iuubirii. Atunci, pentru a doua oar? în istoria omenirii, omul va fi descoperit focul.”(1881-1955)
În prezent, tot mai pu?ini au încredere în propria energie, pu?ini mai cred c? iubirea e un eros de emergen?? al teratomorfului...
Acesta este ?i cazul multor liceeni (dar nu numai!): tr?iesc cu certitudinea c? nu sunt talenta?i în a scrie pove?ti sau a face versuri... Înva?? comentarii, accept? idei ?i totul e doar o rutin? a min?ii! Cititul e un algoritm al rapidit??ii, cartea, un algoritm fals de fapte epice, tratate apoi în comentarii sau analize... Naratologia o tehnic?! Iar naratorul doar o defini?ie...
Poezia e o succesiune de cuvinte potrivite, iar poetul... o valoare pierdut? cu un crez estetic!
Dar totul se schimb? într-o zi: o actri?? adolescent?, foarte talentat? (la chitar?), devine eroina propriei sale pove?ti!
Adiere... O briz? marin? aduce miros de t?mâie.
Afar? e rece, mi-e somn.
Nori cenu?ii aduc o ploaie morbid?, de var?.
În fa?a altarului stau eu, înm?rmurit?, rece.
Un picur de ploaie ajunge pe obrazul meu.
E ap? de mare, s?rat?.
Pe sc?rile casei st? nemi?cat un trup.
Cu mâini, picioare, ochi agili... ce ucid orice-ntâlnesc în cale.
Chiar ?i un suflet.
P??esc pe sc?ri, dar pa?ii-mi sunt prea grei.
Sunt ap?sa?i de ochi-?i înnebuni?i ?i ei.
O atingere... începe furtuna.
Clinchetul stelelor r?sun?-n prispa de gânduri.
În cas?-i o lini?te oarb?.
Silueta luminoas? îmi ?ine companie, în timp ce tu e?ti departe.
Dar trupul... atât de aproape, e un fulger!
"Draga mea..."
?i tu ziceai c? doare!?
Slove-n cuvinte, durere pe care Inima o simte.
Nu pot, dar tot ascult!
Ascult. O vorb? m-arunc? în valea de lacrimi.
De sânge trupul mi-e plin,
"Te vreau, dar lumea-mi st?-n cale"...
Capu-mi aplec, e limpede triste?ea.
Un picur amar pe-o mas? de lemn:
„-M? vrei?”
„-Nu ?tiu ce vreau.... ”
„-M? ai!"
„-A? vrea s? ?tiu dac?-i a?a.”
Picioarele de lemn zgârie podeaua.
Acum e?ti lâng? mine în minte, cu trup, ?i lâng? suflet.
Stelele nop?ii acoperite de nori negri.
„-Suntem împreun?, îi putem alunga!
Dar împreun? înseamn? “NOI”.
„-E?ti sigur c? nu “TU”?
E?ti sigur c? exist? “noi”?
„-D? pace simplit??ii ?i gândului spre ego.
Gânde?te totul dublu, c?ci via?a este totul!
D? pace singur?t??ii ?i spune “Pa!” triste?ii.
Acum sunt lâng? tine.
"Ea" nu î?i mai are locul...”
În pacea nop?ii negre î?i face loc gândirea.
Al?turi, cugetarea, st?pân e?ti numai Tu...
Pe hot?rârea ce-o s-o aflu, Tu ?tii a mea voin??. C?ci eu nu ?tiu ce vreau... M? las în voia sor?ii. Decid? Ea ce vreau...
În nebunatica visare a vremii celei vechi era s? dau uit?rii, era s? te pierd. Furtuna a trecut, l?sând în urm? amintirea. Ah, atât de amar?. Crengi aruncate pe c?rare, pomi spulbera?i de vânt.
Acum r?mâne o frântur? din inima r?nit?. ?i-o dau doar ?ie, numai a ta s? fie pe veci! Iubirea noastr? învie... ca o adiere!
Paola MARINESCU
P.S. Paola Marinescu este boboac? a Colegiului Na?ional „Emanuil GOJDU”, elev? în clasa a IX a A, foarte pasionat? de tot ce are tangen?? cu MUZICA- via?a ei... chitar?, pian, voce ?i mai ales un infantil angelic, obsedat de pinguini! „Un zâmbet ce acompaniaz? în cel mai pl?cut mod fiecare zi a celor din jur, un allegreto spre cer!“ spunea zâmbind o „coleg? de Bastilie”.
Orice nimic...
Orice nimic e un imens de lucruri, orice vis, o adiere spre el, orice-orice poate da na?tere la un „orice-orice” unic!
Totul e posibil, trebuie doar s? vrem! Putem fi genii, dac? nu l?s?m barierele gândirii s? ne mai supun?, putem fi talentate, dac? facem ca eul s? ne nu mai mascheze sub pseudonimul fricii sau lipsa de încredere, putem fi noi în?ine-un imens infinit-dac? ne aliment?m cu iubire!
Urmele pa?ilor Sfântului Valentin s? r?mân? împ?mânteninte în solul sentimentelor noastre!
Al?turi de iubirea pentru cei din jur, st? prietenia, suflul ei geam?n... al?turi de TINE, îngerul t?u p?zitor!
„Încearc? s? urci cât mai sus, dac? vrei s? vezi foarte departe!”(C-tin Brâncu?i)
Miha_MIHU
|
|
|
