|
La Centrul de Transfuzii Sangvine din Oradea, lucrurile au ramas aproape ca în urma cu 50 de ani: Evidenta se tine manual, cu toate ca un calculator bunicel, chiar daca nu e nou, se poate cumpara cu doua milioane de lei.
Ca efect al lucrului manual, zeci de donatori scrâsnesc din dinti la rând ore în sir, asteptând. La coada la înregistrare, la predonare, la completarea fisei si în anticamera salii de donare. Desi se plâng ca nu e destul sânge, respectiv destui donatori, sefii care ar trebui sa faca ceva pentru îmbunatatirea situatiei freaca menta la rece. Cea mai simpla masura pentru marirea numarului donatorilor ar fi un progam mai maleabil, inclusiv dupa-amiaza, cel existent, de la 8 la 11, fiind extrem de restrictiv. Iar în privinta eficientei, judecati si dvs.: reporterii nostri, infiltrati printre donatorii onorifici, au intrat pe usa Centrului la ora 8.30 si au iesit la 11.15 cu carnetul de donator în mâna. Deci, aproape trei ceasuri pierdute pentru o treaba care dureaza, practic, maximum 10 minute! Oricât ne-am straduit, n-am reusit sa pricepem o treaba: daca tuturor bolnavilor care trebuie operati li se pune în vedere sa-si aduca apartinatorii sa doneze sânge, cum dracu se face ca acesta e tot insuficient? Raspunsul l-am aflat de la un student la Medicina: se fac afaceri!
|